“Sfântul pricepu astfel că în golurile limbii, acolo, între o literă și alta, între un sunet și altul, în liniște, sunt lumi întregi, vaste peisaje irigate de râurile nerostitului, lumi împăturite-n lumi, lăsate să dospească în ignoranța omului care crede că, atunci când tace, vorbele nu se urnesc.”

(Flavius Ardelean, Bășica Lumii și a ne’Lumii)